ANALIZĂ‚ | Cinci argumente care demonstrează că Halep nu a ajuns întâmplător pe locul 1 mondial. Simona, singura jucătoare din lume care s-a menținut în Top 10 WTA în ultimii trei ani

ANALIZĂ‚ | Cinci argumente care demonstrează că Halep nu a ajuns întâmplător pe locul 1 mondial. Simona, singura jucătoare din lume care s-a menținut în Top 10 WTA în ultimii trei ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a devenit în premieră lider mondial și evident că au apărut contestatari, în mediul online și nu numai, care spun că românca a beneficiat de o conjunctură. În realitate, Simona Halep merită din plin șefia tenisului feminin, iar această afirmație este susținută de mai multe argumente solide.

Deși nu a cucerit niciun titlu de Grand Slam, Halep nu a ajuns din întâmplare numărul 1 mondial, în spatele acestei realizări fantastice stând ani de muncă, sacrificii și disciplină. Pentru că „haterii” Simonei vor răspunde că „și celelalte jucătoare au muncit și au făcut sacrificii”, să vedem ce are Halep în plus față de restul lumii.

1. Simona e singura jucătoare din lume care nu a ieșit din Top 10 WTA în ultimii trei ani

Halep s-a menținut în elita tenisului în ultimele trei sezoane, fără să părăsească în niciun moment Top 10 WTA, iar cu aceasta realizare nu se mai poate mândri nicio altă adversară a Simonei. Mai mult, cu excepția unei săptămâni din 2017 în care a coborât pe locul 8, Halep s-a clasat numai în Top 5 WTA în perioada 2015 – 2017. Faptul că Simona a rezistat trei ani consecutivi la un nivel extraordinar i-a dat dreptul să spere la locul 1 în mai multe rânduri. A reușit să-și îndeplinească visul pe 7 octombrie, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4 în semifinale la Beijing.

2. Doar Halep a învins-o pe Șarapova în minimum de seturi în acest sezon

Tot la Beijing, Simona și-a învins „complexul” Șarapova, într-o manieră nemaivăzută în acest sezon! Maria, cea mai titrată jucătoare rămasă în activitate după retragerea temporară a Serenei, a fost eliminată de Simona cu un neverosimil 6-2, 6-2. Victoria româncei a fost una de senzație, ținând cont că nimeni nu o mai bătuse pe Șarapova în două seturi în anul în care „Masha” a revenit după suspendarea pentru dopaj. Halep și-a luat revanșa pentru cele 7 înfrângeri suferite în fața rusoaicei și a demonstrat că merită să devină al 25-lea lider mondial al WTA.

3. A avut încredere într-un făuritor de lideri mondiali

Halep a avut nestrămutată încredere într-un om care a știut să-i croiască drum spre fotoliul de lider WTA: Darren Cahill! În cariera sa de tehnician, actualul antrenor al Simonei a mai lucrat pe termen lung cu alți doi sportivi: Lleyton Hewitt (1999 – 2001) și Andre Agassi (2002 – 2006). Interesant este că Darren a reușit să îi ducă pe primul loc atât pe Lleyton, cât și pe Andre: australianul a devenit cel mai tânăr lider mondial în anul 2001, la vârsta de 20 de ani, în timp ce Agassi a urat din nou pe locul 1 în anul 2003, la 33 de ani, ajungând astfel cel mai bătrân lider ATP din istorie. Acum mai credeți că realizarea Simonei din 2017 este o pură coincidență?

4. Simona a perseverat în pofida dezamăgirilor

Halep putea prelua șefia clasamentului mai devreme, dar a ratat mai multe ocazii importante. Sportiva în vârstă de 26 de ani s-a mai aflat în trei rânduri la o victorie distanță de locul 1, pierzând oarecum surprinzător de fiecare dată: 6-4, 4-6, 3-6 cu Jelena Ostapenko, în finala de la Roland Garros, 7-6, 6-7, 4-6 cu Johanna Konta, în sferturi la Wimbledon, și 1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza, în finala de la Cincinnati. Toate aceste eșecuri i-au provocat o dezamăgire mare, însă nu au descumpănit-o și au determinat-o pe Simona să persevereze.

5. Halep a reușit un lucru rarisim pentru tenisul feminin: să impresioneze pe toate suprafețele

Un lider mondial trebuie să joace consistent pe toate suprafețele din circuit, iar Simona a îndeplinit și această condiție extrem de dificilă! În 2017, constănțeanca a avut evoluții excelente pe hard, pe iarbă, dar mai ales pe zgură, iar jocul ei complet ar face invidioasă orice jucătoare. Rezultatele care i-au adus puncte prețioase tenismenei antrenate de Darren Cahill și Andrei Pavel sunt: sfert de finală la Sankt Petersburg (hard indoor), sfert de finală la Miami (hard), semifinală la Stuttgart (zgură), titlu la Madrid (zgură), finală la Roma (zgură), finală la Roland Garros (zgură), sfert de finală la Eastbourne (iarbă), sfert de finală la Wimbledon (iarbă), semifinală la Toronto (hard), finală la Cincinnati (hard) și finală la Beijing (hard).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…